Ursulețul de pluş

În camera unor copilași se aflau foarte multe jucării de toate felurile. Trenulețe, mașinuțe, mingi, păpuși, super eroi, jucării de pluș din desene animate, și câte și mai câte. Cei doi copilași erau frățior și surioară și se jucau adesea în camera lor.
Sus pe dulap se afla un ursuleț de pluș prăfuit care privea spre cei doi copilași cum se jucau cu alte jucării, însăpe el îl ocoleau.

Își dorea nespus de mult să fie alături de ei, să fie luat în brațe, alintat, apreciat și iubit. Credea că nu este într-atât de frumos să merite atenția lor. Poate fiindcă este prea prăfuit și la burtică descusut. Păi, cum l-ar putea iubi cineva dacă nu este atât de perfect?

Într-o zi, copilașii se jucau cu o minge pe care au aruncat-o atât de tare în sus, încât l-au lovit pe ursuleț. Acesta s-a speriat și a căzut de pe dulap. Copilașii nu l-au observat și în joaca lor l-au împins cu picioarele în colțul camerei.

La început, ursulețul s-a bucurat crezând că acum, fiind mai aproape de copii, aceștia îl vor vedea și se vor juca cu el. Dar zilele treceau și nu era văzut, de parcă ar fi fost invizibil.

A început să plângă, iar o pereche de șosetuțe vesele, abia aterizate lângă el, l-au auzit și l-au întrebat:

– De ce plângi atât de tare, ursulețule?

– Plâng pentru că nu sunt îndeajuns de bun și de frumos, încât copiii să-și dorească să se joace cu mine. Sunt rupt și prăfuit și nu arăt ca niciuna dintre celelalte jucării.

– Nu fi trist, ursulețule! Fii bucuros și mulțumit pentru că îi poți vedea și auzi!

– Cum să fiu mulțumit doar cu atât? Vreau să mă bage în seamă, să mă iubească, să fiu lângă ei. Voi spuneți astfel pentru că mereu sunteți purtate cu drag și nu știți ce înseamnă să fiți ignorate.

– De-acum nu vom mai fi purtate. Uite, ne-au folosit atât de mult încât ne-am tocit și ne-am rupt, iar în dulap sunt multe alte șosetuțe ce pot fi folosite. Crezi că ne-au mulțumit vreodată copilașii pentru că le-am încălzit piciorușele? Nu.

– Păi cum puteți fi atât de vesele știind că nu v-au mulțumit și mai ales acum că veți fi aruncate și uitate, le-a întrebat ursulețul curios.

– Suntem vesele pentru că am reușit să ne facem treaba bine și am fost de folos atât cât am putut. Nu am devenit șosetuțe pentru a căuta aprecieri, ci pentru a încălzi piciorușe. Iar acum, poate vom avea altceva de făcut și, orice ar fi, ne vom bucura că existăm.

Ursulețul se mira și se gândea că el nu a privit niciodată situația astfel, dar tot nu înțelegea cum să facă să se poată simți la fel.

– Care este secretul, șosetuțelor?

– Ursulețule, tu ce crezi despre tine? L-au întrebat acestea la rândul lor.

Ursulețul a plecat ochii și le-a spus timid:
– Cred că sunt un ursuleț urât, rupt, prăfuit și nefolositor.

Cu bunătate în glas, șosetuțele s-au apropiat puțin zicându-i:

– Așa cum te vezi în acest moment, așa te văd și cei din jur. Te-ai bucurat vreodată pentru simplul fapt că exiști? Ai mulțumit vreodată firelor de ață și materialului ce ți-au dat formă? Te-ai imbrățișat vreodată cu iubire ori ai apreciat că ești aici? Puteai să fii aruncat la gunoi, dar ai fost păstrat și pus într-un loc de unde să poți privi totul în jur.

În acel moment ursulețul a realizat că niciodată nu a fost mulțumit și nu s-a apreciatcu adevărat. Așa că a început să se iubească, să mulțumească în fiecare zi firelor de ață și materialului pentru că i-au dat formă și să se bucure pentru simplul fapt că îi poate vedea și auzi pe copilași.

Astfel, ursulețul de pluș nu se mai simțea deloc trist, neapreciat sau uitat. Nu îl mai deranja nici praful de pe el, nici ruptura de la burtică. Stătea și se bucura pentru că există. A renunțat la așteptări trăind momentul prezent.

Iar într-o bună zi ceva neașteptat s-a întâmplat. Copilașii l-au luat de pe jos, l-au spălat, l-au peticit și l-au văzut cel mai frumos dintre jucării. Atât de drag le-a fost încât l-au luat în pătuțul lor de unde nu a mai plecat niciodată.

Când s-a uitat mai bine la peticul de pe burtică, a avut o mare surpriză. O bucată din șosetuțele vesele stăteau acolo și îi zâmbeau.

– Ți-am spus să ai încredere în tine, să te apreciezi, să te iubești și iată cum te-ai transformat în cel mai îndrăgit ursuleț, iar noi ne-am găsit cea mai bună întrebuințare. Am avut încredere că nu vom fi aruncate la gunoi și uite că am fost folosite pentru un scop atât de frumos.

Ursulețul de pluș le-a mulțumit șosetuțelor pentru că i-au amintit să se iubească așa cum este și a învățat că felul în care el se vede este felul în care cei din jur îl văd.

” Vorba dulce mult aduce” – Poveşti motivaționale / autor: Dana Codori

Sursa foto: ilustrator: Marius Bogdan

25 de gânduri despre „Ursulețul de pluş

  1. Fain martisor în dar le-ai oferit, celor ce te iubesc si te-au iubit. Poveste cu morala pentru micuti si cei adulti, ce nu-nteleg ca fericirea-i si la mare si pe munti.
    O seara si o primavara magnifica, draga Dana !

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s