Fără antidot

Au trecut multe și s-au dus toateCulori argintii și stele pastelate Aripi crescute mari și apoi tăiatecare-au rămas doar pene variate. Zâmbete-au apus, au fost abreviates-au așternut apoi cuvinte sfâșiateOchi muritori, pupile țuguiatelacrimi și dureri demult lichefiate. Au trecut multe, nu toate au plecatA rămas doar gri-ul din gândul pastelatNu-mi place rima, nu-mi place c-am… Continuă să citești Fără antidot

O lume prea nouă

Într-o zi m-am trezit. Trezită dintr-un somn adânc şi învechit. Învechite imagini dispăreau în ceață. Ceața era mai densă în acea dimineață. M-am ridicat din pat uşor amețită. Amețite gânduri îmi fugeau prin minte. Minte acum amintirea poate… Poate că totuşi încă era noapte. Şi m-am uitat apoi pe geam spre lume. Lume prea multă… Continuă să citești O lume prea nouă

Momentul în care am uitat să mă iubesc

Mă gândeam deunăzi că sunt parcă prea multe voci care spun același lucru. Cât de plictisitor îmi pare! Și cuget la ideea aceasta, că sunt destui oameni care au uitat să gândească singuri, împrumutând viziunea cuiva. Există oare o teamă de a nu fi acceptat ori este lipsa iubirii de sine? Sau poate amândouă, căci,… Continuă să citești Momentul în care am uitat să mă iubesc

plutire

Știi cum este să te simți singur? Ți se duce pământul de sub picioare și parcă plutești într-un abis din care habar nu ai când vei ieși. De fapt asta simt eu. Nu știu exact cum simți tu, dar eu nu mă prăbușesc și nici nu mă izbesc de pământ. Doar plutesc în neștire. Și… Continuă să citești plutire