Arhanghelul mă privea tăcut. Știa totul. Știa cum să închidă și să deschidă ușile, cum să împletească codițe ori cum se fac hăinuțele păpușilor. Uneori liniștea sa era dureroasă, dar în cele mai multe zile îi puteam vedea în ochi compasiunea. ”Zâmbește, copilă, zâmbește cât poți de mult”, îmi spunea adesea, iar eu îmi întindeam… Continuă să citești Arhanghelul
