Născocire

Când se strecoară dubiul în inima deja slăbită, se face noapte. Și din noapte apar frici, monștri nevăzuți și un val surd al terorii. Prea mult negru pentru a putea vedea.

Am încercat să îmi ascut simțurile pentru a fi pregătită de atingerea fiarei. Dar un gând de fugă s-a instalat în mine. Mă îndemna la o fugă dintr-aceea iepurească mâncând pământul – negru și el.

Am încercat să fug însă picioarele-mi erau deja paralizate de spaimă. Întreaga-mi ființă era zgribulită de frică. Atunci mi-a venit din minte o scrisoare.

„Draga mea, sunt eu gândul de liniște. În întuneric nu e nici o fiară. Respiră adânc și privește. În inima ta nu crește dubiul, ci o minunată floare.”

Din acel moment întunericul parcă nu mai era într-atât de înfricoșător. O luminiță pâlpâia din capătul unui tunel, iar ființa mea era furnicată de o liniște deplină – siguranță – certitudine.

Știam că frica este doar o născocire și că nimic rău nu mi se mai poate întâmpla.

Un trandafir crește și-acum în inima mea. Spinii cresc și ei…

Text pentru „Cuvintele de luni”. Atingere, floare, scrisoare (grup: Viața de blogger)

Sursa foto: Lolame / Pixabay