Tu vezi? Nu e nimic aici şi totul se învârte-n capul meu.
M-auzi? E surd şi e pustiu în sufletul tornadei care se-ndreaptă spre tine.
Mă simți? De-aş fi aici măcar, ştiu că m-ai crede, dar nu sunt nicăieri fiindcă am plecat niciunde. Departe de tine.
Şi din acest niciunde îți trimit tot ce-i al tău.
Pustiul şi haosul.
De bine, de rău mai am ceva, însă nu-ți voi mărturisi vorbe senine deoarece buzele-mi sunt ferecate de zgomotul pe care l-am lăsat în urma mea.
Am fost cândva doar un copil cu aripi mari, înălțătoare şi m-ai zărit apoi ascunsă în groapa în care m-ai aruncat. Sângeram.
Atunci m-ai auzit. Te-ai auzit pe tine din nou. Şi ai tăcut deoarece cunoşteai prea bine faptele pe care le-ai săvârşit…
M-ai făurit din regrete şi nesiguranță, apoi m-ai îngropat în ele cotonogindu-mi viața fără să-ți pese.
M-ai simțit când te-ai privit în…
Vezi articolul original 73 de cuvinte mai mult
Despre tine. Despre suflet. 