Am visat odată că mergeam cu picioarele goale
pe un drum absurd din care creșteau
fire de iarbă împletite în
colțul gurii de-o limbă străveche
pe care o vorbeau cândva
doar cei care aveau ”inimă” – așa se numea.
Da, am visat că oamenii aveau
un fel de motor în piept.
Apoi m-am speriat și m-am trezit.
Am privit în jur și am răsuflat ușurată.
A fost doar un coșmar.
Încă n-avem inimi și creier.
Sursa foto: KELLEPICS / Pixabay
Despre tine. Despre suflet. 
Bine ca acest cosmar,
nu a fost si nu-i real,
însa cred, nu mai e mult,
pâna tot va fi… absurd.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Cumva multe sunt absurde. 😦
O săptămână frumoasă, Iosif!
ApreciazăApreciază
Multumesc, asemenea îti doresc iar astfel de cosmaruri sa se transforme în vise si realitati care sa te elibereze de judecati si prejudecati sa-ti umple inima si Sufletul curat,de fericire, frumuseti si bunatati.
O saptamâna plina de Lumina Divina, draga Dana !
ApreciazăApreciază
Sper ca am prins bine ideea, cred ca și cu inimi și creier de multe ori suntem sau ajungem absurzi din păcate, iar vorbele sunt doar modalitatea de a propaga absurditatea
ApreciazăApreciat de 1 persoană