Marea

  Dorul mă apasă  strașnic  în umbra  copacilor răvășiți de razele  năucitoare ale soarelui ce-și plâng însetarea  înaintea ploii  amnezice , iar pașii-mi  sunt răgușiți de prea mult strigăt    ignorat.  Tălpile-mi suspină a teroare sub pietrele mărunte ale plajei  , sătule de   violențele la care-au fost supuse de când dorul de mare a reapărut  în… Continuă să citești Marea

Mi-e dor în lumea mea…

Inițial publicat pe Literatura ca utopie:
Vrând, nevrând Voi pleca, Dar pân’ atunci Voi rămâne aici În lumea ta, În lumea mea, A tuturor Și-a nimănui. Crezând, necrezând Voi continua Să merg pe-același drum Îngust, Obtuz, Robust, Pavat și nepavat. Am imprimat Gânduri de bine, Gânduri divine… Am exprimat și ură Și iubire, Fericire…

Fericirea și nefericirea

  Era dimineață și toate viețuitoarele se treziseră înaintea mea, așa cum se întâmplă de obicei. Cafeaua mă aștepta fierbinte pe măsuța de lemn de pe terasă, fiul cel mic era fericit printre jucării, fiul cel mare fugise zglobiu spre școală, iar mie îmi era somn. Zburătoarele mă strigau reamintindu-mi că zeama aromată se va… Continuă să citești Fericirea și nefericirea

Treceți batalioane, române Carpații

Un cântec istoric ne-aduce aminte Că frații în veci vor fi frați Un cântec de luptă, bătrân ca Unirea Voi compatrioți ascultați. Treceți batalioane române Carpații La arme cu frunze şi flori V-aşteaptă izbânda, v-aşteaptă şi frații Cu inima la trecători. Ardealul, Ardealul, Ardealul ne cheamă Nădejdea e numai la noi. Sărută-ți copile părinții şi… Continuă să citești Treceți batalioane, române Carpații

Prea târziu

Inițial publicat pe Literatura ca utopie:
Tu vezi? Nu e nimic aici şi totul se învârte-n capul meu. M-auzi? E surd şi e pustiu în sufletul tornadei care se-ndreaptă spre tine. Mă simți? De-aş fi aici măcar, ştiu că m-ai crede, dar nu sunt nicăieri fiindcă am plecat niciunde. Departe de tine. Şi din…