Am salvat lumea

Copil fiind, mi-a fost dat să aud că sfârşitul lumii este aproape, ba chiar următoarea lună avea să se întâmple. Cuvintele mi s-au blocat în suflet atunci. Nicio veste nu mi se păruse mai dureroasă decât aceasta. Mă întristasem atât de tare încât şi inima începuse să plângă. O simțeam în piept suspinând neîncetat şi parcă ne priveam una pe alta încercând să ne consolăm. Dar amândouă eram sfâşiate. Iubirea imensă pe care o purtam avea să fie distrusă şi credeam că nu am nicio putere de a opri sfârşitul lumii. Nu agream suferințele omenirii, dar adoram minunile. Adoram viața cu toate ale ei, pozitive, negative… era cocktailul cu de toate.
I-am lăsat pe părinți în sufragerie unde ascultau ştirile şi mi-am găsit refugiul pe geamul de la bucătărie acolo de unde puteam privi lumea în linişte. De la etajul trei cerul era mai aproape, la fel şi cireşul amar de la baza blocului precum şi păsările, omizile care urcau până aproape de acoperiş ca apoi să cadă, albinuțele, gâzele, paienjenii de sub pervarz, toate erau la locul lor şi era perfect. De sus puteam privi atât de multe, natura ajutându-mă să ignor zgomotul maşinilor care treceau pe strada Letea unde oamenii îşi trăiau zilele parcă din inerție. Îi priveam şi pe ei şi îmi părea că sunt singurul om trist datorită sfârşitului lumii. Cu toate acestea am privit cerul crezând, aşa cum auzisem, că Dumnezeu este acolo. L-am privit pe El cu lacrimi în ochi fiindcă într-adevăr credeam în bătrânul care ne priveşte de sus ținând în palme soarta lumii. I-am spus să m-asculte cu atenție, dar să şi vadă ceea ce ochii mei văd, să simtă ceea ce sufletul meu simte, să asculte cum inima suspină.
„Vezi, Doamne? i-am spus în gând. Vezi cât de frumos este cerul? Albastrul pe care i l-ai dat îmi dă impresia că ochii-mi poartă aceeaşi culoare deşi ei sunt căprui ca pământul, verzui ca frunzele acestui cireş… Uite păsările, uită-te atent în jur! Atât de multă frumusețe să fie distrusă? Te rog, Doamne, amână sfârşitul lumii şi lasă-mi simțurile să se bucure în continuare de natură. Ştii că este singurul meu refugiu. Vreau să mai văd toate acestea… Văcuța de la țară, Codiță, Rex, pisicuțele, abia mă aşteaptă. Da, văd cât de pierduți în propriile griji sunt oamenii, dar chiar de-oi fi singurul om care-ți cere asta, te rog, ascultă-mă! Fă cu puterea ta ca lumea să nu dispară…”
Am simțit o linişte inexplicabilă, apoi am aşteptat până când sfârşitul lumii avea să fie la noapte. Nu i-am mai spus nimic lui Dumnezeu, dar dimineață i-am mulțumit că s-a îndurat de rugămintea mea, deşi am aflat după un timp că nu rugămintea L-a convins cât felul în care a văzut lumea prin ochii mei.
Până atât de departe poate merge inocența unui copil!

 

 

sursa foto: unsplash

2 gânduri despre „Am salvat lumea

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s