Adună lacrimile într-un val și uită

Literatura ca utopie

Ceasul mi-arată că timpul nu se opreşte şi nu m-ascultă când, cu glas ascuțit, îi ordon să oprească simțămintele scăpate de sub control. De s-ar opri ce l-ar costa? Pe mine mă costă grijile, ambițiile, orgoliile…

Însă perspectiva unei singure ore nu indică cu precizie o viață. Ca să te coste cu adevărat sau, din contră, să-ți mai rămână ceva mărunți pentru viata următoare, urcă! Cât de sus și cât de departe. De sus, până și niminicia pare mică. Simți?

Dar nimicnicia, fie mică sau mare, nu ține cont de timp. Nici de negrul pământului sau de albul lăptos al cerului. Își face culcuș în inimă și îți bate întrebări și îndoieli. Și clipa se dilată și tu înveți să simți nonsensul grijilor, zâmbind că timpul nu se oprește și îți mai oferă o zi. Însă poate e o zi din care să înțeleg că timpul oprit în loc nu…

Vezi articolul original 483 de cuvinte mai mult

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s