Sakaki

Literatura ca utopie

Cândva, demult, trăia într-un regat părăsit, o sămânță ascunsă în pământul sec din grădina castelului pe oamenii l-au părăsit în graba lor spre mai mult. Sămânța, mică şi însetată, striga din întuneric după un strop de apă, crezând că deasupra ei se află cei care au aruncat-o cândva acolo, într-o lume despre care nu ştia nimic. Plângea singură şi înfricoşată în bezna din care nu ştia cum ar putea ieşi.

Încă puțin lipsea până să-şi fi dat duhul când un nor trecător o auzi suspinând şi hotărî ca din puținul lui să arunce câțiva stropi de apă pentru a-i potoli setea. A fost îndeajuns cât micuța sămânță să-şi scoată capul din pământ, dar când văzu pustietatea ce o înconjura începu şi mai tare să plângă. Simțea durerea abandonului şi se vedea trădată neînțelegând scopul pentru care a fost aruncată dacă, atunci când în pământ au pus-o, cu toții au plecat…

Vezi articolul original 229 de cuvinte mai mult

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s