Bețivele dureri

Trecuse un timp de când mă-ndepărtasem de mine. Credeam că astfel voi reuşi în sfârşit să mă dau uitării fără niciun regret, căci eliberatoare părea departarea de propriul drum în care durerea se-mbăta într-un bairam nesfârşit. Hoinăream pe alte drumuri şi băteam la uşa străinilor întrebându-i fără nicio introducere: „Aveți zâmbete de vânzare?” Deseori am fost invitată în căminele lor decorate frumos şi imediat începeau să mă facă să zâmbesc, însă de fiecare dată îmi furau zâmbetul şi-l agățau de pereți, apoi mă goneau. Decorul frumos era doar o iluzie. Şi nu m-am supărat fiindcă şi zâmbetul meu era fals.

Căutam ceva real. Dar adevărul nu se poate naşte din minciuni.

M-am mai plimbat o vreme prin ținuturile altora până am înțeles că pe drumul meu se află întreaga realitate.

Mi-am disprețuit durerile pentru zgomotul otrăvitor, dar cu timpul am început să dansez alături de ele. Şi dansat-am astfel până când am învățat să zâmbesc înaintea nebuniei lor.

Bețivele dureri m-au îmbătat adesea şi ne-am îmbrățişat, am plâns, am râs şi au plecat lăsând în urma lor dezordine, dar nu-i nimic, zâmbind am început să fac curat.

Sursa foto: hybrid/ unsplash

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s