De vorbă cu…

 

Aș rămâne aici, în sufletul tău pentru a-mi trăi existența în cea mai pură realitate. M-aș întrupa în tine fără regrete, iar apoi aș trăi liberă. Dar am fost învățată că libertatea are un preț mare. Nu-mi pot imagina care ar fi prețul pe care-l voi plăti dacă vreodată voi renunța la fricile care mă domină, frici sădite în mine fără noimă, frici pe care cândva le-am aruncat la gunoiul de la colțul blocului, dar nu știu cum, nenorocitele-au crescut iar, și iar, și iar. Drumul ăsta al meu e mult prea bătătorit acum… Și când mă gândesc că nu demult avea doar vreo două gropi pe care-am încercat să le astup cu bucăți de suflet. Știi ce-am pățit? Gropile erau mult mai adânci decât credeam și bucățile mele de suflet s-au dus pe fundul lor. Am zis ”stai că le recuperez imediat”, dar n-am reușit. N-am avut curajul să intru după ele deoarece era prea întuneric. Da, sufăr de claustrofobie. Iată adevăratul motiv pentru care-am plecat. Era prea îngust și întunecos locul din care vin. Nu reușeam deloc să cresc acolo, iar eu nu-mi doresc să rămân veșnic micuță și…fricoasă. Nu cred că voi mai putea vreodată să recuperez toate bucățile de suflet pe care le-am aruncat în găurile negre din trecut, dar sper că voi găsi calea de a-l reîntregi. Ei bine, ai aflat și motivul pentru care mă tot întorc în trecut. Crede-mă, sunt sătulă de-aceleași și aceleași peisaje, amintiri, ipostaze. Niciodată nu se schimbă nimic. Trecutul a devenit extrem de plictisitor. Mă bucur că mă asculți cu atât de multă răbdare. Nimeni nu a făcut-o până acum. Oamenii mă lasă să vorbesc, se uită la mine, dau din cap arătându-mi că m-ascultă, dar realitatea este că se pierd în gândurile lor. Poate li s-ar părea interesante povestirile, dar le sunt de-ajuns ale lor. Știu asta pentru că le văd ochii pierduți în cele șapte zări cu șapte țări. Nu-i nimic neobișnuit. Ei se prefac că m-ascultă, eu mă prefac că le vorbesc. Ție chiar îți vorbesc, mă crezi? Deși mă cuprinde teama înaintea măiestriei tale, pot spune cu sinceritate că vreau să învăț să abandonez tot ceea ce este vechi pentru a face loc acestui nou impecabil după care strigă fiecare parte din mine. Nu am știut niciodată cum să-mi ascult sufletul forțându-mă de fiecare dată să trag de toate faptele închipuite pe care mintea mea le crea departe de realitatea ce mi se înfățișa înainte-mi. Abia când a fost prea târziu am acceptat că fanteziile nu se împlinesc, că rămân acolo unde le este locul, în imaginație, în dorință, într-un tot din care nu va rodi nimic. Am dat realitatea obiectivă pe ficțiune, dar știi ce? Nu regret nimic. Înțeleg tardiv că magicianul din mintea mea  nu este decît un iluzionist care-și bate joc. Acesta are o putere extraordinară de convingere ceea ce încă provoacă destule controverse în mine. Am considerat că este frumos să visezi. Că acest mecanism are puterea de-a da naștere realității pe care o doresc, însă oricine ar fi cel care zămislește vieți din vise probabil nu le-a înțeles pe-ale mele.

6 gânduri despre „De vorbă cu…

    1. Lupul cel bun și lupul cel rău.
      Frica este opusul iubirii. Ne naștem plini de iubire, dar uneori mediul în care ne naștem ne îngroapă iubirea și la suprafață rămâne doar frica. Apoi creștem și auzim iubirea cum ne strigă de sub maldărul de pământ. Ne amintim de ea și cu toată frica începem să o dezgropăm. Apoi pas cu pas se creează echilibrul între cele două forțe yin și yang, pozitiv și negativ, iubire și frică. Negativul face parte din noi și este distrugător doar când balanța înclină spre el.
      Toate cele bune!

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s