Timpul

Cu fiecare pas făcut își simte sângele traversându-i trupul ca și cum timpul ar avea destul timp pentru a se opri acum. Privește pierdut spre lume. Își conștientizează fiecare fir de păr, fiecare respirație, fiecare celulă ce-și așteaptă sfârșitul împreună cu el.

Timpul decide să-i mai ofere timp.

 ”Ce stupid sună! Cine se crede acest tâmpit care jonglează cu disperarea mea după bunu-i plac? Un idiot! Voi muri și voi merge direct la Dumnezeu. Îi voi spune să concedieze Timpul. Să-l trimită în Iad pentru a-și plăti păcatele comise cu-atâta aroganță.”

 

Moartea dansează în jurul lui așteptând ca Timpul să dea sentința. Pe chipul ei se observă plictiseala, motiv pentru care-și caută de treabă sorbind zgomotos cu paiul dintr-un cocktail cu viață tânără.

 

          Ai venit prea repede.

          Timpul m-a chemat.

          Ar fi putut să te cheme mai târziu. Atunci când celulele mele își vor fi terminat rugăciunile sau măcar atunci când inima ar fi bătut ultimul minut în trupul meu. Cel puțin îmi ții companie în agonie…

          Ești primul om care vorbește cu mine. Cum, nu te înspăimânt? Cum de nu tremuri și nu plângi?

          N-am vreme. Prezența ta îmi încălzește trupul degerat și prind de seamă că sunt tot mai aproape de Dumnezeu.

          Acum înțeleg. De fapt te grăbești, iar Timpul a încetinit acru pentru a-și arăta din nou puterea. De unde-atâta grabă, omule?

          Voi merge la Dumnezeu și-i voi cere să trimită Timpul în Iad.

 

Hohote de râs au întrerupt liniștea în timp ce omul își privea moartea abandonându-și coasa pentru a-și susține burta care se bălăngănea în toate direcțiile.

Timpul a decis că e timpul.

”Chiar acum când moartea râde. Cine știe de câte milenii nu a mai râs cu-atâta poftă, iar idiotul ăsta îi fură momentul cu impertinența lui.”

Își privește trupul rămas în urmă în timp ce se înalță la cer acompaniat de Oda Bucuriei în varianta Morții. Se pare că nimic nu o poate opri din a râde.

 

Dumnezeu stă întins la umbra unui salcâm înflorit concentrându-se să facă nod cu limba, unui fir de iarbă care creștea liniștit lângă Pomul Cunoașterii.

” Este inadmisibil! Omenirea se zbate, iar el stă la împletit fire de iarbă!”

 

          Doamne!

Dumnezeu nu schițează niciun gest.

          DOAMNE!!!

Nimic.

Moartea râde în continuare.

          DUMNEZEULEEE!!!

          Nu e nevoie să urli, te aud.

          Și…

          De ce râde Moartea?

 

Toată ceata îngerească s-a adunat curioasă de motivul pentru care Moartea hohotește scuturând fructele pomilor din grădina Raiului.

 

          Moartea e nebună, Doamne!

          Spune-mi ceva nou.

          Cum, știi că e nebună și totuși i-ai dat misiunea pe care o are? Crezi că un om are nevoie de nebunie în ultimele clipe? Doamne, ce-i cu Tine?

 

Dumnezeu găsi o buburuză pe care-o luă în palmă privind-o fascinat.

 

          Și totuși de ce râde moartea?

          E tâmpită! 

–      Spune-mi ceva nou.

          Cum, știi că e…

          Hai să n-o luăm de la capăt. N-avem timp pentru asta.

 

”Timpul, nenorocitul! Și-aici e prezent?”

 

De-ar mai fi avut sânge l-ar fi simțit accelerându-i prin vene în graba de a-i elibera furia.

 

          Despre Timp vreau să-ți vorbesc, Doamne.

          Te-ascult.

          Vezi Tu, i-ai dat prea multă libertate și putere de decizie, iar el își bate joc de oameni.

 

Moartea s-a îndepărtat râzând, grăbită spre alte suflete care au nevoie de ghidarea sa.

 

          Doamne, trimite Timpul în Iad. Pedepsește-l pentru indolența pe care o arată copiilor tăi iubiți de pe Pământ.

Îngerii au izbucnit în râs, iar râsul lor făcea întregul Eden să vibreze.

Dumnezeu a zâmbit și zâmbind a vorbit.

 

          Fiule, dă-mi alt motiv pentru a-ți putea îndeplini dorința. Susții că Timpul este arogant, dar nu-i deajuns.

 

Buzele i s-au împleticit omului. Știa doar ce a simțit de-a lungul vieții fără să poată descrie nimic în cuvinte. Gândea cum numaidecât el este idiotul răzvrătit în fața unui Dumnezeu care-și înțelege propria ordine. Ce-ar fi putut să-i spună? Cum să-și exprime sentimentele lumești? Toate-acele clipe încetinite ori accelerate în cele mai nepotrivite momente…

 

Dumnezeu îl vede posomorât, îi simte gândurile și decide în infinita lui bunătate:

          Te vei întoarce pe Pământ.

 

Sentința i-a zguduit temeliile acestui suflet amărât de nemilosul timp.

 

          Dar Doamne…te rog, nu mă trimite înapoi. Timpul m-a torturat. Mi-a distrus întreaga viață. Nu vreau să-l mai simt în veci! Nu vreau să mai decidă în locul meu. Nu pot lupta împotriva lui, de-aceea am venit la Tine.

          Fiule, du-te pe Pământ. Nu lupta împotriva Timpului fiindcă lupta îți umbrește inima și te seacă de puteri. Caută-l. Caută Timpul și vorbește cu el. Caută-l pretutindeni, ascultă-i povestea, înțelege-l și-apoi te-aștept la mine.

          Mă voi duce pe Pământ doar pentru a-ți aduce dovezi, Doamne. Apoi cu siguranță vei trimite Timpul în Iad eliberând omenirea de povara lui.

 

Îngerii s-au apucat să adune fructele căzute pentru a face prăjituri, iar Dumnezeu a început s-alerge după fluturi. 

Razele soarelui de martie își croiesc timid drumul pentru a face loc primăverii să pună stăpânire pe un teritoriu unde anotimpurile sunt indecise.

Hermann și Pauline așteaptă entuziasmați nașterea fiului lor, Albert.

 

Timpul zâmbește.

Îngerii și Moartea încă râd.

 

P.S. când norii sunt colorați în nuanțe de roz, îngerii fac prăjituri. 

Surse foto: Unsplash.com

3 gânduri despre „Timpul

  1. Râd si eu în cor cu îngerii si Dumnezeu, de naivitatea omului muritor, nemetamorfozat, care nu vrea sa înteleaga ca timpul nu exista în realitate, este o iluzie a perceptiei lui limitate de pacatul neascultarii parintilor lor înca de la primul om inteligent Adam, care a ascultat de Eva, ignorându-L pe Tatal si Facatorul sau, lasându-se amagiti de aparentele frumusetilor materiale, iluzorii, înselatoare, trecatoare, pieritoare, pierzând valoarea IUBIRII ABSOLUTE, ATEMPORALE.
    Cât despre printesa paradoxala,-superba si de o frumusete desavârsita când râde – imprevizibila careia voi muritorii îi atribuiti cele mai negre caractere, inclusiv Locuinta ei din adânc, a fost biruita si abrogata de Fiul omului, Hristos, în urma cu doua milenii.
    Aici în Strasbourg cerul a fost rosu la apus, ceea ce ma determina sa cred ca ingerii într-adevar sarbatoresc si se bucura de gustoasele prajitiri, privind cu mila si duiosie la muritorii de rând, care se lupta cu morile de vânt, cu un imaginar „Timp” inexistent ! 🙂 🙂 )))
    O seara magica Suflet frumos si curios ! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

    1. Numele muritorului supărat pe Timp poate fi aflat din cele trei indicii îngroşate de la sfârşit. Iar Morții, căreia îi evidențiez veselia, îi atribuim caractere negre datorită fricii de necunoscut.
      Astăzi Îngerii au făcut prăjituri cu mere şi pere. S-au copt şi strugurii, dar încă nu au făcut must. 🙂
      O seara frumoasă şi liniştită! 🙂

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s