Fugara

 

În această dimineață stropi de rouă se-aruncă din arborele vieții pentru a cunoaşte pământul. Copacul le priveşte cu o compasiune nemărginită zâmbind ca un părinte blând în spectacolul căderii lor, înțelegând că nu orice prăbuşire este un eşec, ştiind că picăturile se alătură firescului… Le privesc de fiecare dată când apar în speranța că voi învăța să cad tot cu-atât de multă naturalețe ca ele, însă nu am curajul să mă arunc din lumea inexistentă în care m-am cocoțat pentru a cunoaşte realitatea firească. Sunt o fugară…fug de tot ceea ce cred că mă poate răni în timp ce râvnesc la pământul pe care l-am cunoscut parcă în alte timpuri. De m-ar fi aruncat careva în această cuşcă ruginită aş fi avut pe cine condamna, dar mă împotmolesc în propria-mi osândire aprobând şi dezaprobându-mi fuga în timp ce nu am capacitatea de a-mi accepta natura. Aparțin pământului, dar pe pământ am dobândit rana pe care am preferat să o ascund sub bandajul mucegăit de timp. Am crezut că, acționând astfel, voi putea pretinde că nu sunt rănită… Dar sunt şi n-am îndrăzneala să cad pentru a-mi vindeca rana…

Photo: Luis Galvez/ Unsplash

2 gânduri despre „Fugara

  1. Toti suntem cazuti din cer pe pamânt, alungati si blestemati de pacatul neascultarii parintilor nostri, pe care îi mostenim suntem fugari rin aceasta “vale a plângerii”, însa câta vreme avem capacitatea de a alerga, de a merge împiedicati, schiopatând ori chiar târând-une aceasta materie adamica,ce ne tintuieste de pamânt, crezând sperând si IUBIND neconditionat, sacrificator, fara prejudecati, urmându-L pe FIUL omului, Cuvântul Întrupat a lui Dumnezeu,privind zilnic si atintindu-ne privirile spre EL, vom fi metamorfozati si eliberati de aceasta materie grea, vom întinerii ca vulturii, si vom zbura, ne vom înalta spre locul pregatit de CEL în care am crezut pe parcursul alergarii prin “vale” !
    O zi binecuvântata cu liniste, har si multa pace în Suflet, draga Dana !

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s